Nimeni nu-i perfect, dar fiecare e unic.
Suntem 7 miliarde , 7 miliarde1, 7 miliarde 2...
Tu stii ca ai defecte. Stii care sunt, chiar daca nu mi le zici. Si mai cunosti cativa cu defecte mai mari si mai multe ca ale tale. Daca stai mai bine sa te gandesti, toti cunoscutii tai au defecte. Stai linistit, si ai mei la fel. Iar cand te gandesti ca prietenii prietenilor nostri probabil se cunosc intre ei, realizezi ca balanta atarna zdrobitor in favoarea viciatilor.
De fapt, imi dau seama ca sunt foarte putini cei care Nu intra in categoria asta.
Eu nu mai stiu pe nimeni care sa nu vorbeasca tare, sa nu te-ntrebe porcarii cand ti-e lumea mai draga, sa nu se-aseze cu 1 picior si 3 sferturi pe biroul tau, cat sa para ca nu sta bine si ca nu-ti lasa, de fapt, o mostra a miresmei dintre buzunarele lui pe masa unde tu lucrezi; cineva care sa-si vada de treaba, sa-si scormoneasca craniul cu pronuntata protuberanta occipitala dupa idei de texte persuasive si apoi sa le scrie, sa le taie, sa le rescrie, totul fara a apasa pe enter zgomotos, ca la masina de scris.
Fara zgomot, fara deranj.
Si daca am stabilit deja ca mai nimeni nu-i perfect, dar toti suntem diferiti, te gandesti la ce ma gandesc si eu: cineva e perfect.
Unul singur, evident.
Multumesc ca v-ati gandit la mine.
Sunt flatat!
